+40724007006 Luni-Vineri 9:00-23:00

Cele mai bune 5 exerciții pentru spate

De foarte multe ori, spatele reprezintă un segment uitat de începători. De asemenea, spatele nu poate fi văzut foarte bine în oglindă, iar multe exerciții pot fi făcute rapid pentru a se trece la alte grupe musculare. Acest lucru nu este unul corect, deoarece musculatura spatelui este una foarte importantă. În acest articol sunt prezentate câteva detalii despre anatomia spatelui, dar și cele mai bune exerciții aferente lui.

Noțiuni generale

Spatele este un segment ce conține mușchi de dimensiuni mari, esențiali în numeroase mișcări importante. Astfel, din punct de vedere anatomic (simplificat), spatele cuprinde următorii mușchi:

  • Trapez (musculus trapezius) – ridică umerii și trage capul pe spate. De asemenea, ajută la înclinarea capului de o parte sau alta;
  • Marii dorsali (musculus latissimus dorsi) – sunt cei mai lați mușchi din corp și ajută la coborârea și rotirea brațelor spre interior;
  • Ridicătorii scapulei (musculus levator scapulae) – ridică umărul și înclină coloana vertebrală de aceeași parte;
  • Romboizi (musculi rhomboidei) – au rol în apropierea omoplaților de coloana vertebrală;
  • Dințați (musculus serratus posterior inferior si musculus serratus posterior superior) – sunt situați profund și ajută la coborârea/ridicarea coastelor. Astfel, sunt considerați mușchi expiratori/inspiratori;
  • Erectori spinali (musculus erector spinae) – oferă putere spatelui și îl rotesc.

Exerciții pentru spate

Hiperextensii pentru lombari

Acest exercițiu nu este nou, mulți sportivi folosindu-l pentru a-și antrena musculatura zonei lombare. Exercițiul se realizează la o bancă de hiperextensii cu suport de picioare, de obicei înclinată la 45 de grade. Acest antrenament ajută la antrenarea mușchilor lombari pentru a face față exercițiilor ce îi solicita. Totuși, nu este indicat pentru persoanele ce suferă deja accidentări în zona lombară.

Îndreptări cu bara

Acest exercițiu poate fi cunoscut și sub alte denumiri, precum îndreptări cu haltera sau deadlifts. Indiferent de nume, îndreptările cu bara sunt exerciții complexe, ce implică mai multe grupe musculare (mușchi lombari, dar și fesieri și bicepși femurali). În timpul executării se indică utilizarea unei centuri din piele pentru protecția zonei lombare.

Ramat cu bara

Un alt exercițiu eficient pentru spate, dar care trebuie realizat cu centura de piele, deoarece dacă este executat greșit poate afecta regiunea lombară. Exercițiul ramat cu bara dezvoltă eficient zona mijlocie a spatelui, compusă din romboizi și dorsali. Totuși, mușchii lombari sunt și ei implicați și antrenați cu această ocazie.

Ramat cu ganterele din plan înclinat

Ramatul de acest tip ajută foarte mult zona de mijloc a spatelui, dar și alte grupe musculare importante. Astfel, sunt antrenați următorii mușchi: mușchii dorsali, bicepșii, mușchii antebrațelor și deltoizii (mușchii umerilor). Acest exercițiu trebuie executat cu trunchiul sprijinit pe o bancă înclinată, astfel încât să existe mai multă stabilitate și libertate de mișcare.

Ramatul la cablu

Aparatele pentru spate sunt foarte bune, iar ramatul la cablu face parte din exercițiile indicate atât pentru începători, cât și pentru avansați. În principal, ramatul la cablu antrenează dorsalii și mușchii trapezi. Cu toate acestea, exercițiul este eficient și pentru alți mușchi ai spatelui.

Ce recomandăm?

Antrenamentele pot duce la accidentări sau pot fi relativ inutile dacă nu sunt executate corect. Monitorizarea antrenamentelor reprezintă un lucru extrem de important, iar Rainz Academy îl pune la dispoziție prin intermediul Rainz Protocol.

Rainz Protocol este cel mai eficient sistem de remodelare corporală, ajutându-vă să obțineți corpul dorit în mod rapid și sănătos. Punem la dispoziția clienților diete personalizate în funcție de greutate, sex, vârstă, înălțime și alți parametri importanți, dar și antrenamente care sunt ideale pentru masa musculară.

Dacă doriți o schimbare în bine, specialiștii Rainz Academy vă stau la dispoziție și vă pot oferi tot ajutorul de care aveți nevoie. Tot ce trebuie să faceți este să ne contactați pentru a discuta toate detaliile necesare.

Share Page

Close
%d blogeri au apreciat: