De ce sa nu folosești dieta Ketogenica? ?

 

Dieta Ketogenică este un regim alimentar creat pe principiul consumului a   75% grăsimi, 25%  proteine şi numai  5%  carbohidrați pe zi. Cu alte cuvinte, cei care aleg să urmeze o asemenea dietă vor trebui să renunțe la absolut tot ceea ce înseamnă carbohidrați( paste, pâine, deserturi, lactate degresate, alcool, sosuri și chiar și fructe).

Procesul declanșat de Dieta Ketogenică este simplu. Corpul, privat de carbohidrați, va fi obligat să să înceapă producă cetone și astfel se intensifică procesul de ardere a grăsimilor. Corpul nu va mai arde carbohidrații și va folosi practic propriile resurse pentru generarea energiei.

Cei ce recomandă Dieta Ketogenică susțin că prin urmarea acestei diete și prin privarea de carbohidrați, procesul de slăbire va fi unul rapid și eficient.

Dieta Ketogenică prezintă multe riscuri în comparație cu o dietă personalizată

Chiar dacă  dieta Ketogenică a devenit atât de cunoscută generând un efect viral printre amatorii de diete de slăbit, acest regim nu este nici pe departe unul ideal, dimpotrivă. Pe lângă faptul că pierderea în greutate nu este garantată și efectele vor fi diferite de la o persoană la alta,  dieta ketogenică prezintă efecte adverse încă de la începutul ei.

De ce spunem NU Dietei Ketogenice 

Dieta Ketogenică este o dietă foarte grea, extrem de restrictivă, iar planul de 80% grăsimi, 15 % proteine si 5% carbohidrați este unul dificil de urmat. În plus, s-a observat ca cei care urmează acest program au tendința de a consuma mult mai multe grăsimi nesănătoase.

Dieta Ketogenică, din cauza restricțiilor impuse,  privează corpul de fibre și de alți nutrienți sănătoși pe care corpul îi preia dintr-o alimentație echilibrată.

Dieta Ketogenică produce balonare si constipație din cauza lipsei de fruct e și a fibrelor.

Printre cele mai des întâlnire reacții adverse sunt oboseala, crampele musculare, starea de vomă, amețeala.

Calitatea vieții este afectată dramatic din cauza simptomelor adverse inerente apărute pe parcursul acestei diete.  Corpul va simți  permanent o stare de epuizare iar viața socială, privată și profesională pot fi afectate în lanț.

Respirația devine urât mirositoare din cauza producerii cetonelor.  Corpul va elimina aceste cetone prin toate formele, inclusiv prin intermediul plămânilor. Mirosul neplăcut al respirației este unul dintre cele mai mari minusuri ale acestei diete.

Ce se recomandă?

Pentru persoanele care-și doresc o pierdere masivă în greutate există și programe de slăbire mult mai orientate spre rezultate și cu o eficiență sporită încă din primele 4-6 săptămâni. Diferența dintre aceste programe și Dieta Ketogenică  este însă dată de raportul calitativ care se stabilește între  scop și persoană. Astfel, un program de slăbit care să includă o o dietă 100% personalizată și permanent monitorizată precum dieta RainzProtocol, este singura care poate fi luată în calcul.

De ce dieta Rainz?

dieta-rainz-slabire-persoanlizare.jpeg

Avantajele sunt extrem de simple:

  •       Dieta este concepută individual;
  •       Regimul este permanent monitorizat online de antrenorul personal;
  •       Dieta Rainz este ajutată și modificată în funcție de performațele obținute;
  •       Ți se permit și mici trișări din când în când, fără ca programul de slăbire să fie compromis;
  •       Dieta Rainz nu expune organismul nici unui pericol din punct de vedere al sănătății;
  •      Rezultatele obținute prin urmarea Dietei Personalizate Rainz sunt garantate 100%.

Dezavantajele regimului disociat ?

Regimul disociat este unul dintre cele mai vogă soluții prin care putem scăpa de kilogramele acumulate. La o primă vedere, se pare că a fost încercat de foarte multe persoane care au reușit să slăbească încă din primele zile și au propagat ideea că acesta este un regim eficient.

Studiind îndeaproape ce înseamnă un regim disociat și cum acționează acesta asupra organismului uman, constatările nu rămân nici pe departe atât de promițătoare. Chiar dacă nu se poate contesta slăbirea, efectele adverse urmării unui regim disociat sunt devastatoare.

Regim disociat – principiile dietei

Regimul disociat, indiferent de perioada aleasă, are la bază același principiu. Alimentele sunt împărțite pe categorii și se consumă alternativ și consecutiv, niciodată împreună. În funcție de cei ce-l recomandă, regimul disociat poate fi urmat între 7 si chiar 90 de zile, cum este cazul dietei Rina.

Nu fără consecințe însă!

Privarea corpului de un regim alimentar diversificat poate crea deficite metabolice, disfuncții  și dezechilibre hormonale. Toate aceste efecte negative nu sunt ocazionale, ci apar în majoritatea cazurilor. Corpul nu se va mai afla în situația de a slăbi prin arderea grăsimilor ci în situația de a face față unor lipsuri majore în ceea ce privește nutriția.

regim-disociat-dieta-personalizata-rainz.jpg

Din cauza nenumăratelor cazuri și solicitări primite de la cei ce au urmat asemenea diete, doctorii au o adoptat o poziție de atac  împotriva acestei soluții radicale de slăbire.

Regimul disociat nu este recomandat de nicio entitate sau profesionist din domeniul medical, nutriție, fitness sau sport, el fiind recunoscut ca un real pericol pentru sănătatea celor ce aleg să-l urmeze.

Dacă nu ți-e foame nu înseamnă că ești sănătos

Oamenii au tendința de a asocia senzația de foame cu răul astfel că mâncarea și senzația de sațietate sunt adesea asimilate cu stare de bine și mulțumire.  Din cauza acestor confuzii create și din lipsa educației în alimentație,  foarte multe persoane vor prefera regimul disociat pentru că acesta este permisiv din punct de vedere al cantității consumate.

regim-disociat-carndieta-slabire-rainz.png

Indiferent de cât de multă mâncare disociată se va ingera, corpul nu va crea surplus de nutrienți iar carențele vor fi aceleași.

De ce să spui  NU  urmării unui regim disociat

Răspunsurile corecte sunt două:

  1. Pentru că ții la sănătatea ta
  2. Pentru că ai alternativă sănătoasă și eficientă

Regimul disociat- un dușman periculos pentru corpul tău

Dezavantajele dietelor de slăbire sunt multe și niciun program „de-a gata” nu va putea vreodată să suplinească nevoile organismului și în același timp să-l ajute și să slăbească.

Regimul disociat prezintă însă dezavantaje majore tocmai pentru că intervine agresiv în buna funcționalitate a organismului, iar urmarea unei astfel de diete poate crea cele mai neplăcute probleme:

  • Disfuncții ale glandelor endocrine
  • Modificări și dezechilibre hormonale
  • Carențe de vitamine și fier
  • Oboseală / epuizare fizică cauzată de deficitul de proteine
  •  Nelipsitul efect yo-yo – reasimilarea rapidă a kilogramelor slăbite pe parcursul dietei.

Cum slăbim sănătos

Tot mai multe companii sunt orientate acum spre oferirea celor mai sănătoase  programe de slăbire care să performeze pe fiecare individ ce are nevoie de o scădere în greutate. Rainz Academy este principala forță din industria fitnessului care a reușit să implementeze programe de slăbire individuale prin RainzProtocol . Astfel, dietele personalizate sunt concepute cu responsabilitate deplină, luând în calcul toate aspectele legate de forma fizică, starea de sănătate, vârsta și stilul de viață al clientului.

Rezultatele unei diete de slăbire personalizate sunt mult mai eficiente decât în cazul regimului disociat, iar scăderea în greutate se face într-un ritm accelerat, rezultatele fiind relevante după o perioadă foarte scurtă.

De ce nu o Dieta Disociata?

Dieta disociată este cel mai la modă regim de slăbire din ultima perioadă. Inițial, dieta disociată a apărut ca regim cu o perioadă de șapte zile dar, pe măsură ce fenomenul a luat amploare, canalele media au fost invadate de regimuri care au la bază dieta disociată dar care au extins atât perioada de șapte zile cât și programul zilelor de regim.

Indiferent că vorbim de dieta disociată inițială sau de dieta rina, dieta Dukan, Dieta Cătălin Crișan sau multe altele existente pe piață, acest tip de regimuri nu este bazat pe principii sănătoase pentru organismul uman, putând crea deficite majore metabolismului  și greu de remediat.

Dieta Disociată presupune dezavantaje și implică riscuri 

Principalul dezavantaj pe care-l presupune o dietă disociată este că imediat după întrerupere, corpul va reveni într-un timp foarte scurt la greutatea inițială, poate chiar și mai mult. Apare deci temutul efect yo-yo care face practic inutilă urmarea unui astfel de regim.

Dieta disociată este de asemenea un inamic de temut al vieții noastre sociale. Un regim alimentar bazat pe disociere va crea frustrări, angoase și plictiseală.

Un alt aspect important ce trebuie vizat în cazul dietei disociate îl reprezintă privarea organismului pe termen lung de nutrienții de care are nevoie. Astfel, avitaminoza, dezechilibrele hormonale și rezistența la insulină sunt principalele efecte adverse despre care discutăm aici.

Oboseala accentuată și lisa energiei sunt probleme care apar pe parcursul unei diete disociate din cauza aportului minim de proteine care să-i asigure corpului funcționalitatea la un nivel normal.

Ce înseamnă o slăbire sănătoasă

Medicii și nutriționiștii nu recomandă dieta disociată și nici derivatele acesteia, chiar mai mult, ei le încadrează la regimuri cu un grad de risc ridicat pentru sănătatea noastră. ECHILIBRUL este cel ce trebuie urmat într-un regim de slăbire sănătos.

dieta-disociata-nesanatoasa-rainzacademy.jpg

Acestia ne-au declarat: „ Artificiile și formele de a ne păcăli corpul cu diverse diete de slăbire pot avea rezultate pe termen scurt, dar pe termen lung, efectele sunt devastatoare asupra organismului nostru. Îngrășarea este inevitabilă atunci când nu se creează o constanță și un echilibru între programul de masă, alimentația propriu-zisă și activitatea sportivă.

Cum slăbim sănătos

Tot mai multe companii sunt orientate acum spre oferirea celor mai sănătoase  programe de slăbire care să performeze pe fiecare individ ce are nevoie de o scădere în greutate. Rainz Academy este principala forță din industria fitnessului care a reușit să implementeze programe de slăbire individuale prin RainzProtocol . Astfel, dietele personalizate sunt concepute cu responsabilitate deplină, luând în calcul toate aspectele legate de forma fizică, starea de sănătate, vârsta și stilul de viață al clientului.

Rezultatele unei diete de slăbire personalizate sunt mult mai eficiente decât în cazul dietei disociate iar scăderea în greutate se face într-un ritm accelerat, rezultatele fiind relevante după o perioadă foarte scurtă.

Puteți vedea aici rezultate obținute de clienții noștri.

Prin păstrarea echilibrului și ajutarea dietei pe întreaga perioadă, Dieta Raiz previne apariția efectului yo-yo și păstrează buna funcționalitate a metabolismului.

 

De ce sa nu folosesti Dieta Balerina?

Un corp suplu și armonios a fost dintotdeauna una dintre cele mai arzătoare dorințe ale fiecărei doamne sau domnișoare, multe dintre ele acestea găsindu-și exemple de urmat în lumea modei sau a filmului.

Dieta Balerina a apărut tocmai pentru a defini un stil de viață adoptat de balerine, promițând o transformare radicală, slăbire peste noapte, detoxifiere și exclude riscul efectului yo-yo.  Dieta Balerina se prezintă ca fiind o dietă prin care slăbești 1 kilogram pe zi și garantează că acestea nu vor fi din nou asimilate.

Avantajele dietei balerina sunt însă extrem de puține și în afară de faptul că în primele zile corpul se va subția prin eliminarea apei reținute de organism, alte rezultate remarcabile nu va oferi. 

diet-balerina-efect-yoyo-sietapersonalizata-rainzprotocol.jpg

Regimul alimentar urmat in Dieta Balerina este unul care se laudă a fi unul variat, consistent si hidratant, când de fapt, este unul extrem de resrtictiv atât din punct de vedere al produselor consumate cât și din punct de vedere al orelor de masă, Dieta Balerina presupunând ore fixe de masă și excluderea a foarte multe produse nutritive din mesele zilnice.

Dieta Balerina – un adevărat pericol pentru sănătate

Atât doctorii cât și nutriționiștii au luat o poziție fermă împotriva urmării Dietei Balerina, aceasta fiind un factor cu risc crescut de a periclita sănătatea. Dieta Balerina este strict interzisă persoanelor diabetice, celor care suferă de anemie, celor ce au afecțiuni renale sau avitaminoze.

Dieta recomandă consultarea  medicului înainte de a fi urmată, dar conform studiilor, doar 1% din cei ce intenționează să urmeze o cură drastică de slăbire apelează la sfatul medicului înainte de a începe. Astfel, problemele apar ulterior iar perioada de redresare și recuperare a organismului în urma carențelor provocate de această dietă este una suficient de lungă.

dieta-balerina-restrictiva-dieta=personalizata-rainz.jpg

Cum vă spuneam în repetate rânduri, este imposibil ca o dietă-minune cu program cadru să poată funcționa în toate cazurile, iar promisiunea unei  scăderi de peste 14 kilograme în doar două săptămâni este una irealizabilă, acestea fiind strict performanțele dietei obținute pe persoane supraponderale, acolo unde retenția de apă este eliminată.

Slăbire 100% garantată și sănătoasă

Atât femeile cât și bărbații care-și doresc o pierdere rapidă  în greutate trebuie să înțeleagă că acest lucru este realizabil, dar necesită o atenție deosebită și o calibrare a  factorilor ce conduc la acesta: alimentație, sport și suplimentație. Corpul trebuie să înregistreze pierderea în greutate ca pe un lucru natural, echilibrat, care să nu solicite în exces organele și care să-i confere forță și nutriție adecvate pentru a putea susține procesul.

Ce se recomandă?

Pentru persoanele care-și doresc o pierdere masivă în greutate există și programe de slăbire mult mai orientate spre rezultate și cu o eficiență sporită încă din primele 4-6 săptămâni. Diferența dintre aceste programe și Dieta Balerina este însă dată de raportul calitativ care se stabilește între  scop și persoană. Astfel, un program de slăbit care să includă o o dietă 100% personalizată și permanent monitorizată precum dieta RainzProtocol, este singura care poate fi luată în calcul.

De ce dieta Rainz?

Avantajele sunt extrem de simple:

  •       Dieta este concepută individual;
  •       Regimul este permanent monitorizat online de antrenorul personal;
  •       Dieta Rainz este ajutată și modificată în funcție de performațele obținute;
  •       Ți se permit și mici trișări din când în când, fără ca programul de slăbire să fie compromis;
  •       Dieta Rainz nu expune organismul nici unui pericol din punct de vedere al sănătății;
  •      Rezultatele obținute prin urmarea Dietei Personalizate Rainz sunt garantate 100%.

Dieta Dukan – un adevărat dușman pentru sănătate

Dieta Dukan este una dintre cele mai cunoscute și mai încercate diete de slăbire existente la ora actuală. Această dietă a apărut cu peste 40 de ani în urmă, iar creatorul acesteia Dr Pierre Dukan a structurat un plan de slăbire format din patru faze, două dedicate pierderii în greutate și două dedicate menținerii rezultatelor și stabilizării metabolismului.

Dieta Dukan pare la o primă vedere una ușoară și permisivă, mai ales că se bazează pe consumul a 100 acceptate, 68 proteine animale si 32 legume, fără a avea nicio restricție privind cantitatea consumată.

Dieta Dukan nu este o dietă ușor de urmat

Așa cum spuneam și mai sus, dieta permite consumul a 100 de alimente în cantitate  nelimitată. Ce este însă de precizat este că această dietă nu este deloc una permisivă și în niciun caz variată, omul modern fiind obișnuit cu un regim diversificat  în care consumă minim 500 de produse diferite pe lună.  Este drept că urmând Dieta Dukan, foamea nu va fi resimțită, dar aceasta va deveni ulterior doar un amănunt.

Protein diet: raw products on the wooden backgroundPe de altă parte privită, dieta Dukan are un adevărat algoritm care calculează  durata acesteia în funcție de numărul de kilograme pierdut.

Ce riscuri presupune Dieta Dukan

Dieta Dukan este un o metodă de slăbire extrem de controversată în rândul nutriționiștilor, medicilor și cercetătorilor, ea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătate.

Dieta Dukan înseamnă în primul rând deficiențe nutritive, prin faptul că se bazează preponderent pe consumul de proteine animale. Astfel, organismul este privat de nutrienții esențiali care-i asigură sănătatea și buna funcționare a organelor.

Pe lângă deficiențele nutritive, consumul exagerat de proteină animală determină creșterea nivelului de colesterol, epuizarea fizică, stare de oboseală, modificări de dispoziție, dureri de cap, constipație, respirație neplăcută, gust metalic și un miros puternic urinei.  Dieta Dukan s-a făcut în repetate rânduri vinovată de instalarea gutei, boală care afectează în timp toate organele.

Dieta Dukan poate declanșa îngrășarea

Nu este un mit urban. Dita Dukan este astfel concepută încât să ofere rezultate numai în cazul în care este urmată până la final. Stagnarea regimului în derulare, mai ales ăn primele faze, va declanșa reacumulraea kilogramelor pierdute și poate și câteva în plus. Așadar, pentru cei ce nu au experiență și nu sunt obișnuiți cu regimurile stricte,  Dieta Dukan poate deveni un adevărat dușman în lupta cu kilogramele.

Ce se recomandă?

Pentru persoanele care-și doresc o pierdere masivă în greutate există și programe de slăbire mult mai orientate spre rezultate și cu o eficiență sporită încă din primele 4-6 săptămâni. Diferența dintre aceste programe și dieta Dukan este însă dată de raportul calitativ care se stabilește între  scop și persoană. Astfel, un program de slăbit care să includă o o dietă 100% personalizată și permanent monitorizată precum dieta RainzProtocol, este singura care poate fi luată în calcul.

De ce dieta Rainz?

Avantajele sunt extrem de simple:

  •       Dieta este concepută individual;
  •       Regimul este permanent monitorizat online de antrenorul personal;
  •       Dieta Rainz este ajutată și modificată în funcție de performațele obținute;
  •       Ți se permit și mici trișări din când în când, fără ca programul de slăbire să fie compromis;
  •       Dieta Rainz nu expune organismul nici unui pericol din punct de vedere al sănătății;
  •      Rezultatele obținute prin urmarea Dietei Personalizate Rainz sunt garantate 100%.

De ce sa nu urmezi Dieta Rina?

Dieta Rina este una dintre cele mai în vogă dietă de slăbit din ultima perioadă și promite  rezultate remarcabile în care poți scăpa de 10,15 sau chiar 20 de kilograme în doar 3 luni, în funcție de publicația care îți recomandă rețeta.

Ce este Dieta Rina?

Dieta Rina a fost concepută acum câțiva ani de către un medic sportiv și se bazează pe un regim strict care constă într-o schemă de alimentație în care sunt incluse doar anumite tipuri de alimente.

Dieta Rina – regim disociat

Principiul de bază al dietei Rina este regimul disociat. Aceasta este formată din cicluri și fiecare ciclu durează 4 zile. După primele 7 cicluri, adică după 28 de zile aceasta dietă presupune 1 zi de pauză alimentară în care se consumă doar apă. După încheierea acestui ciclu de 29 de zile, regimul se reia în același ritm.

Dieta Rina se bazează pe un număr redus de calorii consumate zilnic și pe un meniu standard foarte strict care se aplică indiferent de indicele de masă corporală avut la începutul regimului. Din acest motiv, rezultatele apărute vor fi mult diferite de la o persoană la cealaltă  și niciodată nu vor corespunde cu cele promise, acestea fiind doar  performanțele apărute în rândul celor care au urmat această dietă, în niciun caz în rândul tuturor celor ce au urmat-o.

dieta-discociata-rina-rainzacademy

Este absolut firesc ca o persoană supraponderală să slăbească peste 10 kilograme prin urmarea unui regim disociat precum cel recomandat de Rina, dar metabolismul acesteia nu va fi niciodată reglat și astfel, după încheierea planului alimentar disociat, persoana în cauză va recupera într-o perioadă extrem de scurtă kilogramele pierdute.

Ceea ce ar părea absolut firesc să apară într-un regim de slăbire dar în cazul dietei Rina lipsesc cu desăvârșire,  sunt indicațiile privind exercițiile fizice.  Iar un program de slăbire nu va fi niciodată unul 100% eficient fără introducerea acestor două elemente de bază: alimentația și sportul.

Dieta Rina- cea mai lungă dietă de slăbire 

dieta-disociata-rina-rainzprotocol

În plus, perioada recomandată de 90 de zile este una extrem de lungă pentru ca o persoană obișnuită cu o alimentație variată și cantitativă să o poată urma. De aici și repetatele eșecuri în rândul celor ce încearcă să o urmeze și revenirea acestora la stilul de viață anterior.

Ce se recomandă?

Pentru persoanele care-și doresc o pierdere masivă în greutate există și programe de slăbire mult mai orientate spre rezultate și cu o eficiență sporită încă din primele 4-6 săptămâni. Diferența dintre aceste programe și dieta Rina este însă dată de raportul calitativ care se stabilește între  scop și persoană. Astfel, un program de slăbit care să includă o o dietă 100% personalizată și permanent monitorizată precum dieta RainzProtocol, este singura care poate fi luată în calcul.

De ce dieta Rainz?

Avantajele sunt extrem de clare:

  • Dieta este concepută individual;
  • Regimul este permanent monitorizat online de antrenorul personal dedicat;
  • Dieta Rainz este ajutată și modificată în funcție de performațele obținute;
  • Ți se permit și mici trisări din când în când, fără ca programul de slăbire să fie compromis:
  • Dieta Rainz nu presupune riscuri pentru sănătate.

 

 

Cure de Slabire Rapide si Sigure

Cure de Slabire Rapide si Sigure

Se vorbeste atat de des despre slabit rapid garantat, incat pare mai mult un mit decat realitate. Daca ati trecut prin experienta neplacuta a unui esec in urma unei cure de slabire pe care ati tinut-o, nu va descurajati. Exista cure de de slabire rapide, care functioneaza si va ajuta sa eliminati surplusul de kilograme, fara sa va infometati.

 

Reguli de baza ale unei cure de slabire rapide si sigure

Atunci cand cauti cura de slabire perfecta, nu te lasa atras de curele care fac promisiuni ce par prea bune pentru a fi adevarate. Nu poti slabi fara sa depui efort, fara sa faci sport si fara sa urmezi o dieta, dupa cum dovedesc numeroase studii. Slabirea rapida doar pe baza unor suplimente si ceaiuri, fara sa reduceti consumul caloric si fara antrenamente fizice, nu poate da roade.

Tocmai de aceea este recomandat sa urmezi o dieta sanatoasa, care sa te ajute sa slabesti printr-o alimentatie sanatoasa si un stil de viata activ. Mai mult, poti tine cont de cate sfaturi care iti pot fi de folos, fie ca vrei sa urmezi o cura de slabire, fie vrei sa ai mai multa grija de alimentatia ta.

Renunta la mesele rapide, consumate in cinci minute, in care infulecai totul foarte repede si incearca sa savurezi fiecare imbucatura! Acest lucru te ajuta sa te saturi cu portii mult mai mici de mancare, datorita semnalelor de satietate pe care creierul le transmite. Atunci cand mananci totul foarte repede, risti sa mananci mai mult decat trebuie.

Include mai multe legume in alimentatie si bucura-te de acestea la masa de seara, cand poti consuma fie legume, fie fructe crude. Gratie continutului ridicat de fibre si apa, acestea sunt sarace in calorii si furnizeaza oerganismului substante nutritive importante.

Nu redu sub nicio forma numarul de ore dormite. Cu cat te odihnesti mai mult, cu atat te vei simti mai bine si chiar vei slabi. Potrivit cercetatorilor de la Universitatea din Michigan, o ora in plus de somn te ajuta sa pierzi 6 kilograme intr-un an, cat timp nu consumi mai mult de 2.500 de calorii pe zi. In opinia acestor cercetatori, lipsa somnului duce la cresterea poftei de mancare.

 

Cura de slabire rapida si sigura oferita de Rainz Academy

Daca esti in cautarea unei cure de slabire rapide, care sa iti ofere rezultate sigure, Rainz Academy te poate ajuta, gratie metodelor de slabit prin online training, care garanteaza o scadere in greutate de 17 kilograme in mai putin de 2 luni si de 10 kilograme in doar 40 de zile.

Cum este posibil sa slabesti atat de mult intr-un timp atat scurt ? Prin sistemul de slabit Rainz Protocol, care este un program de monitorizare online inovativ, prin care primesti tot sprijinul de care ai nevoie pentru a elimina surplusul de kilograme, dar si pentru a-ti mari masa muculara si a-ti tonifia organismul.

Cura de slabire pe care noi ti-o propunem are la baza trei diete, respectiv Elementum, Addeptio si Imperiosus. Fiecare dintre aceste trei diete se adapteaza stilului de viata al fiecarei persoane in parte, pentru ca noi cream cure de slabire rapide personalizate, insotite de un program de antrenament avansat, care va indreapta intr-o singura directie – slabire rapida si sigura.

Daca vrei sa slabesti sau sa iti maresti masa musculara, nu te descuraja de lipsa de timp sau de confuzia pe care o poti resimti cu privire la alegerea celei mai potrivite diete. Lasa totul in seama noastra, iar un antrenor online te va indruma pas cu pas, in fiecare zi, atat cu informatii despre antrenament, cat si cu privire la alimente, calorii si valori corporale, pentru a slabi garantat intr-un timp scurt si a vedea in fiecare zi rezultate remarcabile la propriul corp.