Capsula de slăbit – de ce NU?

Capsula de slăbit reprezintă una dintre metodele frecvent încercate de persoanele care doresc să scape de kilogramele în plus. Aceasta promite pierderea unui număr mare de kilograme în mod natural și în scurt timp. Totuși, este acest lucru adevărat? Care sunt riscurile asociate consumului acestor pastile? Ce alternative sănătoase există? Citiți în continuare pentru a afla toate aceste lucruri.

Cum funcționează capsula de slăbit?

Capsula de slăbit promite stimularea organismului și activarea metabolismului, astfel încât să fie accelerată arderea grăsimilor. De asemenea, creatorii și comercianții acesteia afirmă că există și alte beneficii, precum:

  • Este complet naturală și lipsită de efecte secundare;
  • Diminuează pofta de mâncare și de dulciuri;
  • Elimină celulita și oferă un aspect plăcut pielii.

Se consideră că mecanismul prin care funcționează această capsulă este următorul: centrul foamei din creier consideră că după administrarea unei capsule a fost luată o masă, astfel oferind senzația de sațietate. În acest mod nu se mai consumă la fel de multe alimente și se slăbește natural.

Ingredientele sale constau în diferite pulberi, printre care și cea din Garcinia Cambogia. Extractul din Garcinia Cambogia este un supliment popular în produsele pentru slăbit. Coaja fructului conține cantități mari de acid hidroxicitric, presupunându-se că acesta este responsabil pentru scăderea poftei de mâncare și slăbire.

În general, capsulele de slăbit conțin 20-40% acid hidroxicitric, studiile arătând că rezultatele încep să apară abia după concentrații mai mari de 60%. Chiar și așa, rezultatele sunt relativ modeste (maxim 1 kilogram pe parcursul a 6-12 săptămâni) sau chiar absente. Cel mai mare studiu efectuat despre capsulele de slăbit pe bază de Garcinia Cambogia a ajuns la concluzia că nu au existat diferențe între grupurile ce au consumat aceste capsule și grupurile placebo.

Efecte secundare

Chiar dacă aceste capsule de slăbit promit diminuarea poftei de mâncare, reducerea țesutului adipos și scăderea în greutate, studiile de specialitate au ajuns la concluzia că această metodă de slăbit este ineficientă sau că oferă rezultate neînsemnat de mici. De asemenea, chiar și unii comercianți afirmă că nu există o garanție reală a eficacității produsului, efectele fiind variate de la persoană la persoană. Astfel, de cele mai multe ori, capsulele de slăbit nu fac decât să ușureze portofelele clienților care doresc să slăbească prin orice metode posibile.

Consumatorii acestor suplimente au raportat unele efecte secundare, cele mai frecvente fiind următoarele:

  • Simptome digestive (crampe abdominale, balonare, flatulență, constipație, diaree sau greață);
  • Dureri de cap;
  • Iritații ale pielii.

Studiile pe animale arată că un aport prea mare de Garcinia Cambogia poate provoca atrofie testiculară, adică micșorarea în volum a testiculelor. De asemenea, aceleași cercetări arată că producția de spermatozoizi poate fi și ea afectată. În plus, mai multe studii de caz sugerează că suplimentele pe bază de Garcinia Cambogia pot provoca leziuni hepatice sau chiar insuficiență hepatică.

Trebuie cunoscut faptul că există și alte tipuri de pastile de slăbit, fiecare cu propriile efecte adverse. Din acest motiv, specialiștii Rainz Academy nu recomandă aceste metode de a pierde în greutate, ci metode mult mai sănătoase.

Ce recomandăm?

Se merită ca organismul să suporte numeroase efecte adverse, atât pe plan psihic (anxietate, agitație, iritabilitate etc), cât și pe plan fizic (dureri, greață, diaree etc.) fără a avea efectele dorite? Noi considerăm că nu, mai ales știind că există metode sănătoase și eficiente de a pierde kilogramele în plus și de a obține corpul dorit. Rainz Protocol reprezintă o astfel de metodă, iar specialiștii noștri o recomandă cu toată încrederea.

Rainz Protocol cuprinde diete adaptate special la nevoile nutriționale ale clientului, astfel încât acesta să slăbească fără a-i dăuna organismului. De asemenea, oferim antrenamente optimizate constant ce vor oferi modelare musculară și un corp de invidiat. Toate aceste lucruri sunt realizate sub monitorizare permanentă, astfel încât să nu existe greșeli și perioade de platou. Prin aceste metode slăbitul nu mai reprezintă o problemă, iar totul este realizat prin cele mai sigure și eficace metode. Garanția constă în numeroșii clienți mulțumiți.