Dieta cu sucuri – de ce nu este recomandata?

Dieta cu sucuri se bazeaza pe continutul mare de vitamine, minerale si fitonutrienti din fructe si legume. Aceasta este folosita pentru a slabi in mod rapid si in cantitate crescuta, dar si pentru a stimula sistemul imunitar si pentru a elimina toxinele din organism. De asemenea, unii sustinatori ai acestei diete pretind ca sucurile pot reduce riscul de cancer, desi nu exista dovezi care sa sustina aceasta afirmatie.

Aceasta dieta este una foarte restrictiva si implica consumarea exclusiva a sucurilor formate din fructe si legume. Sucurile trebuie obtinute prin stoarcere, nu prin mixare, pentru a separa cat mai bine pulpa. Astfel, fibrele sunt eliminate, iar numeroase efecte secundare pot sa apara. Acest articol are ca scop scoaterea in evidenta a motivelor pentru care dieta cu sucuri nu este recomandata, dar si prezentarea alternativelor sanatoase.

Ce presupune dieta cu sucuri?

In general, dieta cu sucuri are o durata de 30 de zile si presupune consum exclusiv de sucuri de fructe si de legume, dar si de apa. Sucul permis in aceasta dieta nu este cel ce poate fi cumparat din magazine, ci cel facut in casa, din fructe si legume proaspete. De cele mai multe ori, sucurile din dieta sunt alcatuite atat din fructe, cat si din legume. Totusi, exista si alte variante ale dietei, precum:

  • Consumul strict de sucuri formate din legume;
  • Consumul strict de sucuri formate din fructe;
  • Combinarea sucurilor cu suplimente alimentare;
  • Combinarea sucurilor cu proceduri de „curatare” a colonului, precum clismele;
  • Combinarea dietei cu sucuri cu alte diete hipocalorice.

In cele mai multe cazuri, dieta cu sucuri permite amestecul urmatoarelor produse: mere, castraveti, telina, salata, lamaie, spanac, capsuni, patrunjel, ghimbir, sfecla, ananas, piper cayenne, migdale, sare de mare, vanilie. De asemenea, se estimeaza ca un minim de 6 astfel de sucuri consumate zilnic asigura un raport de aproximativ 1300 de calorii.

Efecte negative

Cand consumul de alimente este limitat doar la sucuri, numarul de calorii ingerat scade drastic, iar scaderea in greutate este inevitabila. Desi se poate pierde destul de mult in greutate in urma unei diete cu suc, trebuie stiut ca se pierde apa si masa musculara, nu exces de grasime. De asemenea, noua greutate nu va fi mentinuta, iar ingrasarea este inevitabila, dieta fiind una de tip „yo-yo”.

Dieta promite eliminarea toxinelor din organism, mai ales daca este tinuta pentru 30 de zile. Totusi, trebuie stiut ca alimentatia nu trebuie modificata atat de drastic pentru a se elimina substantele toxice, deoarece ficatul si rinichii fac acest lucru in mod independent.

Pe langa aceste lucruri, specialistii in sanatate si nutritie au descoperit mai multe riscuri asociate acestei diete. Printre acestea se regasesc si urmatoarele:

  • Afectarea functiei renale – consumul de sucuri in mod frecvent poate afecta persoanele cu afectiuni renale si le poate agrava boala. Anumite sucuri contin oxalat, adica un acid cu rol in producerea pietrelor la rinichi;
  • Infectii bacteriene – daca produsele utilizate in aceasta dieta nu provin din medii sigure sau nu sunt prelucrate corespunzator, exista un risc foarte mare de dezvoltare a unor infectii bacteriene. Acest lucru este valabil in special in cazul persoanelor cu imunitatea compromisa, inclusiv batranii si copiii;
  • Dezechilibre hidro-electrolitice – anumite variante ale dietei pot avea efecte laxative. In cazurile in care acest lucru este exagerat, scaunul eliminat poate contine cantitati mari de lichide sau de electroliti;
  • Hipoglicemie – dieta cu sucuri nu ofera organismului suficienta energie, iar acesta poate suferi. Astfel, simptomele cele mai frecvente includ: lesin, slabiciune, deshidratare, foame, cefalee, tremor.

Recomandari

Dupa cum am prezentat, dieta cu sucuri este extrem de restrictiva si are o durata lunga de timp. Astfel, pot sa apara deficiente nutritionale si alte simptome asociate, inclusiv ameteli si lesin. In plus, dieta cu sucuri nu este de durata, iar kilogramele vor reveni la fel de rapid precum au disparut.

Dupa toate aceste efecte negative, echipa Rainz Academy nu recomanda aceasta dieta pentru a pierde in greutate. Totusi, aceasta dorinta trebuie indeplinita, iar Rainz Protocol reprezinta cea mai buna solutie. Rainz Protocol include diete adaptate pentru fiecare client in parte, planuri de antrenament actualizate frecvent, dar si monitorizare permanenta. Astfel, greutatea corporala va ajunge la valoarea ideala, iar corpul va fi modelat in mod perfect.