De ce nu este buna dieta japoneza?

Se considera ca populatia Japoniei are una dintre cele mai lungi durate de viata din lume. Acest lucru poate fi rezultatul faptului ca, in general, alimentele consumate de acestia sunt foarte sanatoase. In plus, japonezii au atitudini diferite fata de alimentatie, de exemplu, unii dintre ei se opresc din mancat chiar daca nu s-au saturat.

Pentru a scapa cat mai rapid in greutate si pentru a ramane sanatosi, unii oameni adopta diete inspirate din alimentatia japoneza. Astfel, a fost creata dieta japoneza ce are o durata variabila (3, 7, 10, 14, 30 de zile) si promite pierderea in greutate a aproximativ 1 kg pe zi. Totusi, dieta este una restrictiva, iar efectele negative nu vor intarzia sa apara. Din acest motiv, specialistii Rainz Academy nu recomanda aceasta dieta, dar ofera alternative mult mai sanatoase. Cititi in continuare pentru a le afla.

Ce presupune dieta japoneza?

Alimentatia japoneza contine diferite ingrediente ce sunt dificil de procurat in Romania. Totusi, dieta japoneza este o adaptare la alimentatia acestui popor, tocmai pentru a pierde rapid in greutate.

Trebuie stiut ca exista o varianta extrema a acestei diete care permite doar consumul unui amestec format din orez fiert si castraveti murati tocati, alaturi de salata. Totusi, de cele mai multe ori dieta este mai variata, incluzand orezul in majoritatea meselor, alaturi de alte alimente. Dieta japoneza se bazeaza pe urmatoarele principii:

  • Folosirea orezului ca ingredient principal;
  • Folosirea de legume cat mai proaspete, de preferat crude sau gatite la aburi;
  • Utilizarea produselor pe baza de soia;
  • Ridicarea de la masa atunci cand se considera ca stomacul este 80% plin;
  • Folosirea farfuriilor de dimensiuni mici (se considera ca reprezinta un secret cu ajutorul caruia se poate slabi rapid si sanatos).

In continuare este exemplificat meniul pentru 3 zile de dieta, desi aceasta poate avea o durata variabila. Trebuie cunoscut faptul ca la fiecare masa trebuie consumat orez. Pentru acest lucru se prepara 500g de orez fiert amestecat cu castraveti murati si usturoi (optional) si se imparte pe tot parcursul zilei.

Exemplu ziua 1:

  • Micul dejun – o ceasca de cafea sau ceai si putina salata de fructe;
  • Pranzul – doua oua fierte, alaturi de salata verde cu rosii si ulei de masline;
  • Cina – peste la gratar sau gatit la aburi, alaturi de salata verde.

Exemplu ziua 2:

  • Micul dejun – omleta cu orez, alaturi de o ceasca de cafea sau de ceai;
  • Pranzul – peste fiert si salata de legume;
  • Cina – putina friptura de vita cu iaurt slab in grasimi.

Exemplu ziua 3:

  • Micul dejun – o ceasca de iaurt redus in grasimi;
  • Pranzul – un ou fiert, 3 morcovi fierti si salata verde;
  • Cina – cateva mere sau tofu.

Efecte adverse

In primul rand, dieta japoneza nu include doar alimente ce sunt consumate in Japonia. Denumirea sa vine de la cantitatea mare de orez implicata, dar si de la faptul ca doreste sa imite efectele alimentatiei japoneze.

Dieta japoneza este slaba in grasimi si in calorii. Astfel, kilogramele pot fi pierdute rapid, dar la fel de repede vor fi recuperate dupa intreruperea dietei. Aceasta nu poate fi tinuta permanent, expunand organismul la numeroase riscuri. In plus, dieta poate produce efecte adverse chiar si daca este tinuta pentru cateva zile. Acestea includ:

  • Ingrasare – dupa oprirea dietei, organismul poate avea tendinta sa acumuleze mai multe kilograme decat a pierdut;
  • Reducerea masei musculare – dieta nu reduce cantitatea de grasimi a corpului, ci scade volumul de apa si de muschi;
  • Aciditate gastrica – anumite variante ale dietei, mai ales cele care includ cantitati crescute si frecvente de muraturi, pot produce aciditate gastrica;
  • Alte tulburari gastro-intestinale – urmarea dietei japoneze poate produce constipatie si crampe abdominale;
  • Ameteala – Aceasta dieta nu ii ofera organismului tot necesarul de care are nevoie, iar ameteala si lesinul pot sa apara;
  • Cresterea riscului de diabet de tip 2 – consumul ridicat de orez alb duce la o incarcatura glicemica inalta. Astfel, creste mult riscul de diabet;
  • Excesul de sare – Mancarea japoneza, ca orice mancare asiatica, este bogata in sodiu. Sarea este folosita in cantitati mari pentru murat, pentru sosul de soia, dar este adaugata si ca atare in mancare. Efectele excesului de sare sunt numeroase, dar cel mai frecvent apare hipertensiunea arteriala.

Recomandari

Dieta japoneza nu este o dieta sanatoasa precum pretinde. Este adevarat ca alimentatia traditionala a Japoniei este foarte sanatoasa, dar dieta japoneza imita anumite aspecte din aceasta. Dieta japoneza are ca scop pierderea intr-un timp cat mai scurt a unui numar cat mai mare de kilograme. Din pacate, popularitatea ei este in crestere, iar persoanele ce doresc sa o urmeze trebuie sa constientizeze efectele negative asociate.

Rainz Academy va pune la dispozitie Rainz Protocol, o metoda prin care corpul dumneavoastra poate deveni asa cum vi-l doriti, dar in mod sanatos si de durata. Rainz Protocol include diete personalizate, planuri de antrenament speciale, dar si monitorizare permanenta pentru ca rezultatele sa fie cele mai bune. Nu ezitati sa ne contactati pentru a va gestiona cat mai profesionist greutatea.