+40724007006 Luni-Vineri 9:00-23:00

Alimente și mese sănătoase pentru organism

Alimente sănătoase

Adoptarea unui stil de viață sănătos este necesară pentru buna funcționare a organismului nostru. Pentru acest lucru trebuie să avem parte de activitate fizică regulată și consum de alimente sănătoase. Din păcate, în jurul nostru există multe alimente tentante, dar nesănătoase, trebuind să le alegem cu mare grijă pe cele mai bune. Consumul unor mese nesănătoase poate avea numeroase efecte secundare, precum îngrășare și diferite boli.

De asemenea, multe persoane aleg să mănânce mâncare nesănătoasă din lipsa timpului. Acest lucru poate duce la supraponderabilitate și diferite stări emoționale neplăcute. Ulterior, din dorința de a slăbi se urmează diverse diete nesănătoase ce au alte efecte negative, formându-se un cerc vicios. În continuarea articolului sunt prezentate cele mai sănătoase alimente și mese ce trebuie incluse într-un stil de viață corect. În plus, este prezentată și cea mai bună metodă prin care puteți obține corpul dorit, în mod sănătos, eficient și fără riscuri.

Fructe

Fructele sunt cunoscute la nivel mondial pentru efectele lor benefice asupra sănătății, dar și pentru gustul foarte bun. În plus, ele sunt foarte ușor de incorporat în dietă, deoarece necesită foarte puțină pregătire prealabilă. Printre cele mai bune fructe se regăsesc:

  • Merele – sunt bogate în fibre, vitamina C și variați antioxidanți;
  • Banane – sunt surse excelente de potasiu, dar conțin și fibre și vitamina B6;
  • Avocado – uneori considerat legumă, avocado conține multe grăsimi sănătoase, potasiu, fibre și vitamine;
  • Afinele – delicioase și extrem de bogate în antioxidanți;
  • Căpșuni și zmeură – sunt fructe hrănitoare, dar cu un conținut redus de carbohidrați și calorii.
  • Portocale – bine cunoscute pentru conținutul lor de vitamina C, antioxidanți și fibre. Totul cu un gust minunat.

Acestea au fost doar câteva exemple detaliate, dar există și alte fructe sănătoase, precum cireșe, pepeni, mango, lămâi, kiwi, ananas, pere, piersici, prune, struguri sau grefe.

Legume

Există o varietate largă de legume sănătoase, fiecare gram oferind numeroși nutrienți benefici. Câteva exemple sunt reprezentate de:

  • Ardeiul gras – indiferent de culoarea acestuia, ardeiul gras oferă o cantitate crescută de vitamina C și antioxidanți;
  • Broccoli – legumă cruciferă cu un gust plăcut, ce poate fi consumată crudă sau gătită. Este o sursă excelentă de fibre, vitamine K și C și proteine;
  • Morcov – substanțele nutritive din această legumă sunt în număr mare, pornind de la vitamine și fibre, până la antioxidanți;
  • Conopida – un aliment foarte versatil, putând fi utilizat în numeroase rețete sănătoase;
  • Castraveți – extrem de populari pentru conținutul lor redus în calorii și carbohidrați;
  • Usturoi – usturoiul este incredibil de sănătos datorita compusului bioactiv cu efecte biologice puternice conținut, numit alicină. Această substanță ajută, de asemenea, la îmbunătățirea funcției imune.
  • Alte legume sănătoase: ceapa, tomatele, sparanghelul, varza kale, varza de Bruxelles, anghinare, țelina, vinetele, prazul, ciupercile, lintea, fasolea etc.

Carne

Unele mituri afirmă că toată carnea este nesănătoasă. Trebuie știut că acest lucru este complet fals. De exemplu, carnea de vită macră este una dintre cele mai bune surse de proteine, dar și de fier. Carnea de miel este, de asemenea, foarte bună, deoarece are un conținut crescut de acizi grași Omega-3.

Pieptul de pui sau de curcan reprezintă un alt tip de carne foarte sănătos. Acesta are un conținut redus de grăsimi și calorii, dar multe proteine și alte substanțe nutritive. Peștele și fructele de mare sunt alte alimente foarte sănătoase, fiind bogate în acizi grași Omega-3 și iod.

Cereale integrale, nuci și semințe

  • Orezul brun – orezul reprezintă hrana de bază pentru aproximativ jumătate din populația lumii. Orezul brun este cel mai indicat, oferind fibre, magneziu și vitamina B1.
  • Ovăzul – este incredibil de sănătos, fiind încărcat cu substanțe nutritive necesare organismului, precum beta-glucani (fibre foarte eficiente);
  • Quinoa – aceste boabe gustoase sunt bogate în nutrienți, precum fibrele și magneziul. De asemenea, conține un număr crescut de proteine vegetale;
  • Nucile și semințele – aceste alimente sunt crocante și foarte gustoase, dar oferă și multe beneficii, precum un aport crescut de magneziu, vitamina E, antioxidanți și fibre. Exemplele includ migdalele, semințele de chia, arahidele și nucile.

Lactate și ouă

Lactatele reprezintă o sursă sănătoasă de nutrienți. Cu cât aceste produse sunt mai naturale, cu atât beneficiile sunt în număr mai mare. Brânza, laptele integral și iaurtul sunt doar câteva exemple de lactate recomandate.

De asemenea, ouăle sunt printre cele mai nutritive alimente de pe planetă. Acestea unt perfect sigure și sănătoase și sunt recomandate într-o dietă echilibrată.

Exemple de mese sănătoase

Alimentele prezentate mai sus sunt doar câteva exemple. Cu acestea pot fi realizate mese sănătoase și echilibrate ce ajută organismul să fie puternic și eficace. Atât timp cât alimentele sunt consumate în cantități moderate și echilibrate, nu ar trebui să existe efecte secundare. Când sunt urmate diete greșite, efectele pot include dureri de cap, tremurături, dureri musculare, simptome digestive, dar și tulburări mintale. În continuare sunt prezentate două meniuri sănătoase, cantitățile fiind diferite în funcție de persoana ce servește masa respectivă:

Meniu Exemplu 1 Exemplu 2
Mic dejun Ouă fierte și brânză de vaci Omletă cu avocado
Gustare Iaurt și fructe de pădure Fulgi de ovăz și kefir
Prânz Piept de pui la grătar, orez brun și salată de legume Friptură de vită și legume gratinate
Gustare Migdale Amestec de nuci și semințe
Cină Supă de roșii și pui Salată de ton cu legume

 

Rainz Protocol

În cazul în care citiți acest articol, este posibil să doriți o schimbare la modul în care arătați. Fie că doriți să slăbiți, să acumulați mai multă masă musculară sau să depășiți anumite condiții de sănătate în cel mai bun mod, Rainz Academy vă pune la dispoziție Rainz Protocol.

Rainz Protocol include diete personalizate în funcție de propriile caracteristici ale clientului, dar și antrenamente fizice special concepute pentru a vă îndeplini dorința. Acestea sunt realizate sub monitorizare permanentă, tocmai ca rezultatele să apară cât mai rapid, fără efecte secundare, iar garanția acestui lucru constă în numeroșii noștri clienți mulțumiți.

Share Page

Close
%d blogeri au apreciat: