Metode Extreme De Slăbit

Trebuie să recunoaștem: mulți dintre noi ne-am dori să dăm jos acele câteva kilograme în plus peste noapte, indiferent dacă e pentru a putea purta hainele pe care ni le dorim sau pur și simplu pentru a ne simți confortabili în pielea noastră. Atunci când acea ultimă felie de pizza reușește totuși să ne cucerească, ne-am dori să scăpăm de vina acesteia printr-o dietă miraculoasă, care ne promite rezultate imediate.

În realitate, promisiunile acestor diete se dovedesc a fi o capcană, practic un echivalent al schemelor de tip „îmbogățește-te instant”, prin faptul că nu îți oferă nicio soluție reală, de termen lung pentru slăbire.

Chiar mai mult de atât, o dietă extremă poate avea consecințe majore pentru sănătatea noastră, făcând mai mult rău decât bine. Limitându-ne consumul de calorii sub nivelul necesar organismului pentru a funcționa, riscăm să ne lipsim de anumite elemente esențiale din dietă, cum ar fi proteine, minerale sau vitamine, ceea ce poate duce la malnutriție și alte probleme de sănătate. O dietă extremă se rezumă astfel la eliminarea unor grupări întregi de alimente din consumul nostru zilnic, pentru a crea un efect temporar de slăbire în detrimentul întregii noastre sănătăți.

Pe lângă restrângerea alimentării, o dietă extremă nu sugerează un stil de viață activ, care să includă efort fizic, astfel că nu oferă o metodă sustenabilă de slăbire. Un corp sănătos necesită în permanență un stil de viață sănătos, susținut de o alimentație corectă și activitate fizică constantă. Sacrificând sănătatea corpului pentru un efect temporar nu aduce decât un rezultat nedorit, ajungând chiar să punem mai multe kilograme în plus la final.

Popularitatea dietelor extreme a crescut de altfel odată cu promovarea lor făcută de către vedetele de la Hollywood, nevoite adesea să își mențină silueta perfectă pentru covorul roșu. Stilul de viață hollywoodian nu este însă unul ușor, iar oamenii obișnuiți nu au nevoie să se conformeze într-atât cu vedetele lor preferate.

La Rainz Academy te încurajăm să eviți dietele extreme, dedicându-te obiceiurilor sănătoase de viață, care cu siguranță vor avea efecte benefice pe termen lung. Mai jos îți prezentăm câteva exemple de diete extreme care, oricât de tentante ar părea, nu le recomandăm în niciun fel!

 

Dieta Cu Sucuri

Această dietă necesită consumul exclusiv de sucuri din fructe și legume proaspete, de obicei pe parcursul a minim trei zile. Sucurile ți le poți face singur sau le poți cumpăra gata preparate de la diverși producători.

Există mai multe variații ale acestei diete, depinzând de ingrediente și de preferințe, însă acestea nu sunt echilibrate din punct de vedere nutrițional. Dacă mănânci doar fructe și legume, vei duce lipsa energiei din carbohidrați, proteine, grăsimi și minerale esențiale precum calciul. De altfel, consumând doar sucul din fructe și legume ne lipsim de fibrele din acestea care ne ajută să ne simțim sătuli.

Dacă slăbești prin această metodă, singurile pierderi vor fi mai mult din nivelul de apă și mușchi din corp decât din grăsime, iar această greutate va reveni înapoi odată ce vei reîncepe să mănânci normal. Efectele secundare sunt probabile, incluzând energie scăzută, oboseală, dureri de cap, diaree, constipație și respirație urât mirositoare.

Dieta Cu Ouă

O altă dietă care promite o pierdere semnificativă de kilograme în cel mai scurt timp este dieta cu ouă fierte, în care consumi până la șase ouă pe zi timp de câteva zile. Dieta originală insistă ca ouăle să fie fierte pentru a avea cel mai redus număr de calorii, dar noile interpretări sunt mai flexibile.

Consumul de ouă întregi este extrem de benefic, acestea fiind bogate în proteine, însă o dietă compusă exclusiv din ouă fierte îți va tăia drastic din consumul de calorii și te va deprava de multe alte nutriente care nu există în ouă. Nu numai că îți va fi treptat greață să mai mănânci ouă, vei deveni rapid malnutrit. În plus, ouăle conțin zero fibre, ceea ce îți va afecta flora intestinală considerabil.

Dieta Cu Grapefruit

Aparent grapefruitul conține un ingredient special care, atunci când este mâncat împreună cu o formă de proteină, activează un proces de ardere a grăsimii, rezultând în pierderea de kilograme.

Ideea acestei diete este să începi fiecare masă cu o jumătate de grapefruit, luând masa la orele obișnuite dar renunțând la pâine, desert și legume albe și triplând consumul de carne și de alte legume. Se consideră că grapefruitul ajută la reducerea apetitului și la slăbire prin enzimele care ard grăsimea, astfel că această dietă promite o pierdere de până la 5 kilograme în doar 12 zile.

Deși această dietă s-ar putea să te ajute să pierzi câteva kilograme, orice pierdere se va depune la loc odată ce te vei întoarce la dieta normală. O reducere atât de drastică în consumul de calorii poate rezulta în amețeală și un stomac tulburat, plus că nu este prea interesantă!

Dieta Cu Bucățele De Vată

Această dietă este cu siguranță una dintre cele mai periculoase diete pe care le poți încerca, în care înmoi bucăți de vată într-un suc sau smoothie, după care le înghiți. Vata ar trebui să te facă să te simți sătul și să înlăture senzația de foame, fără să acumulezi orice fel de grăsime.

Vata este însă un produs toxic pentru organism, conținând chimicale precum înălbitor și fibre de poliester, și care prezintă și un risc de înecare și blocare a tractului digestiv. Poate duce foarte ușor la dureri abdominale și malnutriție, plus că ideea în sine de a înghiți bucăți de vată nu sună deloc apetisant!

Prin aceste exemple de „așa nu”, îți poți da seama cât de ridicole și de înșelătoare pot fi unele programe de dietă, care, din păcate, sunt tot mai răspândite din cauza lipsei de informare și a ignorării pericolelor pe care o alimentație restrânsă le poate avea.

 

Rainz Academy reprezintă sursa ta de încredere pentru alcătuirea unui program dietetic sănătos și benefic pentru tine, împreună cu o rutină de exerciții fizice potrivită nevoilor tale. Astfel îți garantăm că nu vei fi nevoit să mănânci exclusiv ouă sau să înghiți vată pentru a avea corpul ideal!

Top 5 metode de slăbit eficiente

Deși există nenumărate diete, suplimente și alte metode variate care pretind pierderea rapidă în greutate, cele mai multe dintre ele nu dispun de dovezi științifice care să le susțină. De asemenea, multe astfel de modalități „minune” de slăbit nu au efecte vizibile sau chiar duc la un efect de „yo-yo”, adică slăbire și îngrășare ulterioară rapidă.

Totuși, persoanele care doresc să slăbească trebuie să știe că există și strategii eficiente, susținute de știință, care pot fi de folos. Acest articol vine în sprijinul celor care luptă cu kilogramele și prezintă top 5 metode de slăbit eficiente.

Cele mai bune metode de slăbit

Adoptarea unui stil de viață activ

Este cunoscut faptul că persoanele sedentare au un risc mult mai mare de a se îngrășa și de a deveni supraponderale sau obeze. Organizația Mondială a Sănătății emite frecvent comunicate cu privire la faptul că obezitatea devine din ce în ce mai frecventă și duce, în final, la numeroase afecțiuni de sănătate și chiar deces. Prin adoptarea unui stil de viață activ, creșterea în greutate poate fi prevenită.

De asemenea, practicarea de antrenamente fizice reprezintă una dintre cele mai eficiente metode prin care se poate pierde în greutate. Astfel, pentru a profita de efecte maxime, este recomandată realizarea de activitate fizică aerobică de cel puțin 3 ori pe săptămână, timp de minim 20 de minute pe sesiune. Totuși, aceste valori reprezintă un minim, iar cu cât mai multe exerciții fizice sunt incluse, cu atât mai bine pentru organism.

În plus, activitatea fizică poate fi introdusă în programul zilnic prin renunțarea la mașină pentru anumite călătorii scurte ce pot fi făcute pe jos (o oră de plimbare vioaie arde aproximativ 300-400 de calorii). Chiar și urcatul pe scări și renunțarea la lift reprezintă o idee foarte bună, iar exemplele pot continua la infinit.

Eliminarea din alimentație a zahărului și a carbohidraților rafinați

Produsele alimentare conțin cantități din ce în ce mai mari de zahăr adăugat. Acest lucru este corelat în mod direct cu îngrășarea sau cu incapacitatea de a slăbi. O atenție deosebită trebuie acordată sucurilor, deoarece pe multe etichete se afirmă că sunt 100% naturale, dar în realitate conțin cantități foarte mari de zahăr și aditivi alimentari.

Carbohidrații rafinați sunt regăsiți cel mai frecvent în alimente puternic procesate, precum orezul alb, pâinea și pastele făinoase. Aceste alimente își pierd majoritatea nutrienților și fibrelor prin procesarea lor. De asemenea, se digeră rapid, transformându-se în glucoză. Excesul de glucoză duce la accelerarea formării de țesut adipos și la creștere în greutate.

Se indică înlocuirea cât mai des posibil a alimentelor procesate cu unele mult mai sănătoase, de exemplu:

  • Orezul alb, pâinea albă și pastele cu versiunile lor integrale;
  • Gustările bogate în zahăr cu fructe, nuci și semințe;
  • Sucurile cu ceaiuri, infuzii, lapte sau apă.

Creșterea aportului de fibre și proteine

Fibrele dietetice sunt elemente vegetale ce nu pot fi digerate în intestinul subțire. Includerea unei cantități crescute de fibre în alimentație duce la o senzație prelungită de plenitudine și la pierdere ulterioară în greutate prin micșorarea cantităților de alimente ingerate. De asemenea, fibrele acționează prin numeroase metode și duc la evitarea constipației.

Câteva exemple de alimente cu un conținut bogat de fibre ce pot fi incluse într-o dietă pentru slăbit sunt:

  • Cerealele integrale și produsele derivate din acestea;
  • Fructele și legumele;
  • Mazăre și fasole;
  • Semințe și nuci.

Ca și fibrele, proteinele ajută la oferirea senzației de plenitudine. Cercetările au ajuns la concluzia că servirea unui mic dejun bogat în fibre poate duce la pierderea senzației de foame pentru un număr consistent de ore. Opțiunile bune pentru un mic dejun bogat în proteine sunt reprezentate de: ouă, fulgi de ovăz, unt de arahide, sardine, semințe de chia.

Acordarea de atenție meselor

Mâncatul conștient este extrem de important atunci când se dorește pierderea în greutate. Modul și locul în care sunt servite mesele pot duce la îngrășare, fără ca persoanele în cauză să își dea seama unde greșesc. Astfel, deseori nu ne mai bucurăm de mâncare, ci doar ne alimentăm în grabă, pe drum, în mașină, la birou sau la TV.

Câteva tehnici prin care se poate acorda atenție meselor sunt:

  • Evitarea servirii meselor din picioare, fiind preferată poziția pe scaun;
  • Evitarea factorilor deranjanți din timpul meselor, precum televizorul, laptopul sau telefonul;
  • Servirea meselor în mod lent, deoarece mâncarea trebuie savurată. Creierului îi poate lua mai mult timp pentru a înțelege că stomacul este plin, iar tehnica de față poate ajuta la pierdere în greutate prin acordarea de timp sistemului nervos pentru a percepe senzația de plenitudine;
  • Consumarea doar de alimente de calitate, pline de substanțe nutritive;
  • Utilizarea de farfurii de dimensiuni mici;
  • Ținerea unui jurnal alimentar, astfel încât să se poată observa alimentele care duc la îngrășare sau senzații neplăcute. Aceste jurnale alimentare pot fi descărcate pe telefon, iar cercetătorii estimează că în anul 2017 au fost descărcate peste 3.7 miliarde de astfel de aplicații. De asemenea, s-a demonstrat că urmărirea regulată a dietei și a activității fizice a dus la pierde în greutate.

Odihnirea suficientă și eliminarea stresului

Există numeroase studii ce au dovedit că un somn deficitar duce la creșterea incidenței de obezitate. Astfel, se recomandă ca adulții să doarmă aproximativ 8 ore pe noapte (minim 6 ore). Cercetătorii au ajuns la concluzia că un somn de calitate slabă încetinește metabolismul și duce la stocarea energiei sub formă de grăsime. În plus, un somn deficitar duce la creșterea producției de insulină și cortizol, substanțe ce promovează depozitarea grăsimilor.

De asemenea, stresul prelungit declanșează secreția de adrenalină, insulină și cortizol, ducând astfel la creșterea apetitului și reducerea șanselor pentru slăbit. Cortizolul trimite semnale organismului prin care solicită creșterea depozitelor de combustibil, cel mai frecvent carbohidrați. Insulina transportă ulterior glucidele către zonele în care este necesară, dar excesul se transformă în grăsimi.

Ce recomandăm?

Dacă doriți o metodă de slăbit sănătoasă și eficientă, vă recomandăm să încercați Rainz Protocol. Sistemul Rainz Protocol este cel mai eficient sistem de remodelare corporală, incluzând diete, antrenamente și monitorizare permanentă. Dietele noastre sunt personalizate în funcție de propriile caracteristici ale clientului, astfel încât organismul să primească tot necesarul de care are nevoie, dar să piardă din greutate. De asemenea, antrenamentele sunt perfect optimizate, iar musculatura va căpăta forma dorită. Toate aceste lucruri sunt realizate sub monitorizare permanentă, astfel încât să nu existe perioade de platou sau efecte secundare.

Cea mai bună metodă de slăbit

Cea mai bună metodă de slăbit este frecvent căutată, atât de femei, cât și de bărbați. Kilogramele în plus dau multe bătăi de cap și transformă corpul în ceva oarecum neplăcut. Astfel, din dorința de a slăbi se încearcă diferite diete stricte, chiar înfometarea, exerciții fizice dure, suplimente și tot felul de alte metode neconvenționale. Totuși, aceste metode nu dau întotdeauna roade, iar îngrășarea poate să survină chiar și în ciuda lor. Deci, care este cea mai bună metodă de slăbit? Citiți mai departe pentru a afla toate detaliile.

De ce nu slăbim?

Atunci când doriți să slăbiți pe cont propriu, există riscul să urmați diete neadaptate organismului dumneavoastră sau să nu ingerați tot necesarul de care aveți nevoie. De asemenea, urmarea dietelor de tip „yo-yo” nu va duce decât la îngrășare ulterioară.

O altă metodă prin care se poate slăbi constă în creșterea activității fizice. Și în acest caz, exercițiile pot fi făcute acasă, în mod individual sau la sală, sub supravegherea unui antrenor. În ambele cazuri, dacă exercițiile sunt efectuate greșit, pierderea în greutate sau remodelarea corporală nu va avea loc. Astfel, dacă persoana ce supraveghează exercițiile fizice nu este pregătită suficient și nu oferă o monitorizare constantă, problemele vor continua să apară.

Toate aceste lucruri pot fi evitate dacă apelați la Rainz Academy pentru a obține corpul dorit. Noi vă punem la dispoziție Rainz Protocol, cel mai bun sistem prin care puteți slăbi sau obține masă musculară.

Ce presupune Rainz Protocol?

Rainz Protocol reprezintă cea mai bună modalitate prin care corpul se poate transforma eficient și rapid, astfel încât să fie invidiat de toți ceilalți. Astfel, Rainz Protocol pune la dispoziție diete, antrenamente și chiar tabere speciale.

Dieta

Dieta Rainz cuprinde alte 3 diete, adică Elementum, Addeptio și Imperiosus. Aceste diete pot fi complet adaptate în funcție de caracteristicile individuale ale clientului (sex, greutate inițială și țintă, vârstă, înălțime etc.). Astfel, ne asigurăm că organismul dumneavoastră nu suferă și primește toți nutrienții de care are nevoie. În plus, personalizăm programul de mese, iar orele la care mâncați sau numărul de mese nu mai sunt atât de importante.

Monitorizarea alimentației are loc prin intermediul aplicației mobile. Noi analizăm caloriile consumate, mesele, orele, suplimentele și nivelul de lichide, iar ulterior corectăm greșelile, dacă acestea există.

Antrenamente

Pe lângă diete, Rainz Protocol implică și activitate fizică. Antrenamentele noastre sunt foarte eficiente, deoarece nu se repetă. La fiecare ședință exercițiile diferă, iar corpul nu se obișnuiește. Dacă exercițiile ar fi aceleași, corpul nu s-ar mai transforma, apărând perioadele de platou. Un alt lucru important constă în faptul că exercițiile sunt trimise direct pe telefonul dumneavoastră și pot fi făcute imediat ce ajungeți în sala de antrenamente.

Monitorizarea progresului

Monitorizăm permanent tot progresul clienților pentru ca rezultatele să fie cele dorite. În funcție de rezultatele pe care le obținem, componentele programului de transformare corporală pot fi modificate astfel încât să nu existe eșec. În acest mod am reușit să avem numeroși clienți mulțumiți ce acum se pot mândri cu propriile corpuri.

Integrarea în tabăra Rainz

Tabăra Rainz Online reprezintă mediul în care încurajarea de a face schimbări mari în viața dumneavoastră are loc constant. Aici vă puteți simți înțeleși și susținuți, astfel încât scopurile să fie atinse cu succes. Împreună cu Rainz Academy evoluția va avea loc negreșit, iar rezultatele vor vorbi de la sine.

Pe ce ne bazăm?

Toate rezultatele noastre se bazează pe dedicare și implicare, atât din partea clienților, cât și din partea specialiștilor noștri. De asemenea, toate informațiile oferite către clienți sunt valide și se bazează pe numeroase cercetări științifice. Astfel, încercăm să modelăm corpul după dorința clientului, dar în mod sănătos și de durată. Până acum am reușit cu succes acest lucru și vă invităm să ne contactați pentru a realiza aceste schimbări și în cazul dumneavoastră.

Dacă vă doriți cu adevărat să aveți un corp de invidiat tot ce trebuie să faceți este să ne contactați chiar acum. Transformarea poate începe! Whatsapp: 0724007006

 

 

 

Metode de slăbit

Numeroase persoane își doresc să slăbească și sunt dispuse să încerce toate metodele disponibile. Există numeroase diete, suplimente, ceaiuri ș exerciții fizice ce promit pierderea rapidă în greutate. Totuși, multe dintre acestea pot fi neadevărate și pot produce efecte adverse. Atunci când se dorește slăbirea, trebuie să se apeleze la un specialist, acesta oferind cele mai bune sfaturi și opțiuni adaptate la caracteristicile individuale ale clientului.

Opțiuni populare de a pierde în greutate

Urmarea unei diete

Urmarea unei diete reprezintă una dintre primele opțiuni ce îi vin în minte unei persoane ce dorește să slăbească. Totuși, trebuie cunoscut faptul că multe diete regăsite pe internet nu se bazează pe cercetări științifice și nu fac decât să ducă la o îngrășare ulterioară și la alte efecte secundare, precum:

  • Dureri de cap;
  • Foame;
  • Iritabilitate;
  • Carențe de vitamine și minerale;
  • Deshidratare și dezechilibre electrolitice;
  • Scăderea motivației;
  • Dureri abdominale, greață, vărsături, diaree sau constipație.

Dieta nu trebuie ținută doar o perioadă scurtă de timp, iar ulterior să se revină la vechile obiceiuri alimentare. Acest lucru duce la pierdere în greutate, urmată de revenirea kilogramelor. Astfel, se recomandă ca dietele să devina planuri alimentare pe toată viața și să îi ofere organismului tot necesarul de care are nevoie.

Câteva sfaturi ce pot fi de folos pentru a slăbi și a urma o dieta corectă sunt următoarele:

  • Consumarea unor alimente sărace în carbohidrați;
  • Creșterea consumului de fructe și legume;
  • Consumarea unei cantități ridicate de apă zilnic;
  • Renunțarea la alimentele procesate, cel mai indicat la dulciuri;
  • Renunțarea la alcool și sucuri, în special cele acidulate;
  • Evitarea mâncatului noaptea sau cu puțin timp înainte de culcare;
  • Urmarea unui orar la care să fie luate mesele, de preferat 3 mese principale și două gustări;
  • Evitarea săritului peste mese;
  • Evitarea dietelor extreme, hipocalorice;
  • Creșterea consumului de fibre.

Practicarea de exerciții fizice

Slăbitul exclusiv prin dietă poate fi de succes doar pentru o anumită perioadă de timp. Pentru a pierde din kilogramele în exces, trebuie ca organismul să consume mai mult decât a primit. Astfel, exercițiile fizice ajută foarte mult, arzând numeroase calorii în mod sănătos și eficient.

Exercițiile fizice ce ajută la pierderea kilogramelor în plus pot fi făcute pe cont propriu (alergat, flotări, abdomene, sărituri cu coarda, genuflexiuni etc.) sau pot fi realizate cu ajutorul unui antrenor personal. Antrenamentele dau cel mai bun randament atunci când sunt realizate corect, iar acest lucru este posibil sub supravegherea unui specialist.

Pe lângă pierderea greutății, antrenamentele au și rolul de a defini musculatura, de a creștere rezistența, de a îmbunătăți imunitatea și întreaga stare de sănătate a organismului.

Ce recomandăm?

Pentru a slăbi eficient, rapid și de durată, specialiștii Rainz Academy recomandă formarea unui stil de viață sănătos care să conțină atât o alimentație echilibrată, cât și antrenamente regulate și corect efectuate. Astfel, punem la dispoziție cel mai complet mod de slăbire și obținere a corpului dorit, adică Rainz Protocol.

Rainz Protocol cuprinde diete adaptate la fiecare persoană în parte, dar și antrenamente fizice special destinate pentru a arde calorii și pentru a defini grupele musculare. De asemenea, Rainz Protocol presupune și monitorizare continua, astfel încât rezultatele să fie din ce în ce mai bune și să îi ofere clientului greutatea dorită și un corp de invidiat. Tot ce trebuie să faceți este să vă doriți transformarea și să ne apelați cu încredere.

 

Metode de slăbit

Suntem siguri că toți cei care citesc acum acest articol sunt în căutarea celor mai eficiente metode de slăbit.  Cu toții am văzut  invazia dietelor magice de slăbire de pe internet și minunile închipuite pe care le poate face pastila de slăbit, iar cei ce au încercat măcar o dată o asemenea soluție știu deja că rezultate nu sunt nici pe departe cele promise.

În căutarea asiduă a dietei perfecte, cel mai bun lucru pe care-l poți face este să te descotorosești de informațiile lipsite de sens scrise de un redactor care culege eronat informații, și acelea din surse false, și să te îndrepți către sfaturile adevăraților profesioniști din domeniu care pot recomanda cele mai bune metode de slăbit, testate, verificate și mai apoi adaptate individual.

În mai toate cazurile, cei care doresc să slăbească sunt supraponderali dar sunt și persoane care suferă de obezitate și care aleg să nu apeleze la proceduri de chirurgie bariatrică, ci la metode de slăbit bazate pe sport și dietă.

Ceea ce vă putem spune este că indiferent ce metode de slăbit veți alege, regula de bază este să respectați cu strictețe regulile acesteia și să vă găsiți motivația de a merge mai departe oricât de grea ar părea această încercare.

Metode de slăbit cu rezultate spectaculoase

De la bun început spunem că minuni fără efort nu există, prin urmare, dacă vorbim de efort, rezultatele sunt merite și nu întâmplări.

Științific, s-a dovedit deja faptul că slăbirea se poate realiza doar prin SPORT și DIETĂ, restul metodelor fiind doar cuvinte de umplutură pentru naivi și surse de câștig pentru cei care le „inventează” și promovează.

Să credeți că o dietă care a funcționat pe o vedetă autohtonă sau internațională va da roade și pentru voi, este cea mai mare minciună pe care o puteți crede.  Siluetele perfecte, iar vedetele știu asta, se mențin prin alimentație sănătoasă, consum de apă și bineînțeles prin programe constante de antrenament.

SPORT SAU DIETĂ

Categoric ambele. Atât sportul cât și dieta, pot fi privite ca metode individuale de slăbit, dar cele mai bune rezultate pentru a scăpa de kilogramele în plus sunt obținute prin combinarea și echilibrarea acestora. Astfel, una se completează cu cealaltă, dând vitalitate corpului și mărind performanțele.

metode-slabit-online-rainz-academy

Antrenorii Online sunt singurii care au implementat și au adoptat programele integrate – sport și dietă- prin monitorizare permanentă a meselor, a hidratării și a exercițiilor practicate. Astfel, metodele de slăbit prin online training sunt singurele care garantează rezultatele dorite – 17 kilograme în mai puțin de 2 luni, 10 kilograme în doar 40 de zile și transformări spectaculoase.

Miturile urbane sunt pe cale de a fi demontate definitiv prin metode de slăbire inovative, prin programe speciale de slăbire și prin dedicarea și implicarea celor ce sunt adevărați profesioniști în domeniu.

Dacă și tu îți dorești o schimbare, nu mai pierde vremea căutând pastile minune! Rainz Academy este pionierul sistemului de online training din România și singurul care deține cele mai noi și performante metode de slăbit, garantate pentru toți cei care-și doresc o siluetă de vis în timp record.