+40724007006 Luni-Vineri 9:00-23:00

Rețete pentru slăbit

Pierderea în greutate nu implică doar reducerea caloriilor din meniul zilnic, iar efectele pe termen lung se referă la conținutul nutritiv al alimentelor ingerate. Adoptarea unor diete stricte și greoaie ar putea declanșa doar iritabilitatea, poftele și încetinirea metabolismului, fără a avea efecte de durată. Acest articol are drept scop prezentarea unor rețete ce promit că ajută la slăbirea eficientă. Citiți mai departe pentru a le afla.

Omletă cu avocado

Omleta cu avocado este o alegere foarte bună pentru micul dejun, oferind mulți nutrienți de care organismul are nevoie. Astfel, pentru a realiza această omletă este nevoie de 1 avocado copt, 2 ouă, sare, piper și ulei de măsline.

Avocado trebuie curățat de coajă, iar apoi se taie în cubulețe cât mai mici. Se bat bine ouăle cu sarea și piperul, ulterior adăugând cuburile de avocado. Se unge o tigaie cu puțin ulei de măsline și se lasă la încins. Când tigaia este încinsă se adaugă conținutul și se amestecă frecvent, la foc mic, până când omleta este gata. Se poate servi cu câteva roșii cherry și câteva frunze de busuioc.

Iaurt cu fructe de pădure

Un alt mod sănătos prin care vă puteți începe ziua constă în savurarea unui iaurt grecesc cu fructe de pădure. Totuși fructele de pădure pot fi înlocuite, iar când se dorește ca rezultatul să fie mai dulce pot fi adăugate câteva curmale.

Ingredientele necesare sunt reprezentate de iaurt (preferabil grecesc), fructe de pădure și câteva cereale integrale. De asemenea, se pot adăuga câțiva fulgi de ciocolată neagră sau nucă de cocos. Porțiile nu trebuie să fie mari, adică să depășească 250 g. De asemenea, cu cât sunt incluse mai multe ingrediente, cu atât porția ar trebui micșorată.

Ouă cu spanac la cuptor

Această rețetă poate fi folosită cu brio atunci când doriți să mâncați ceva hrănitor și sănătos la prânz. Sunt necesare 2 albușuri și 1 gălbenuș, puțin spanac, 50-100 g de roșii cuburi, sare și piper. Toate aceste ingrediente se amestecă lent, iar produsul obținut trebuie turnat într-o formă de copt și introdus în cuptorul încins. Alături de ouăle cu spanac se poate consuma și puțină brânză feta sau mozzarella.

Salată cu ton sau cu piept de pui

Salatele pot fi consumate la prânz sau la cină și pot ajuta ca o persoană să slăbească. Salatele sunt voluminoase, dar oferă puține calorii și multe vitamine și substanțe nutritive. Astfel, o salată gustoasă poate fi compusă din: ton sau piept de pui la grătar, pătrunjel, ardei gras, ceapă verde, puține măsline, roșii cherry, sare, piper, ulei de măsline (în cantități mici) și zeamă de lămâie (dacă se preferă).

Somon la grătar și avocado

Somonul este unul dintre cei mai sănătoși pești ce pot fi introduși în dietă. El este bogat în acizi grași Omega 3 și este extrem de important pentru aportul său de vitamine și minerale esențiale. 200 de grame de somon la grătar, împreună cu jumătate de avocado și câteva felii de lămâie ar putea reprezenta o cină excelentă pentru o persoană ce dorește să slăbească.

Ce recomandăm?

Pentru ca pierderea în greutate să aibă loc în mod sănătos și eficient, planul alimentar trebuie să conțină tot necesarul de care organismul are nevoie. Astfel, trebuie cunoscut faptul că dietele trebuie să devină stiluri de viață și trebuie adaptate în funcție de caracteristicile fiecărei persoane (sex, greutate inițială și greutate țintă, înălțime, activitate etc.). Pentru acest lucru, Rainz Academy vă pune la dispoziție Rainz Protocol.

Rainz Protocol implică realizarea unor diete personalizate ce vor ajuta la pierderea kilogramelor în plus, dar și antrenamente regulate și schimbate constant, tocmai ca efectele să se mențină. Corpul dvs. se va transforma în mod constant, iar în scurt va fi de invidiat. De asemenea, acest lucru are loc și datorită faptului că specialiștii noștri vă vor monitoriza permanent pentru a observa eventuale greșeli și perioade de platou. Tot ce trebuie să faceți este să ne contactați și să vă doriți cu adevărat schimbarea.

Share Page

Close
%d blogeri au apreciat: